Cautare in www.resursecrestine.ro - Click aici pentru a afisa rezultatele

Cauta in dupa

vineri, 2 septembrie 2011

Cum pot să recunosc vocea lui Dumnezeu?

Această întrebare a fost pusă de nenumăraţi oameni de-a lungul timpurilor. Samuel a auzit vocea lui Dumnezeu, dar nu a recunoscut-o până când nu a fost învăţat de Eli (1 Samuel 3:1-10). Ghedeon a avut o revelaţie fizică de la Dumnezeu şi totuşi el s-a îndoit de asta până într-acolo încât a cerut un semn şi nu odata ci de trei ori (Judecători capitolul 6, versetele 17-22 şi 36-40)!

Ce spune Biblia despre lupta spirituală?

Atunci când se discută despre lupta spirituală se fac de regulă două tipuri de greşeli: fie se exagerează fie se subestimează importanţa ei. Unii oameni blamează fiecare păcat, fiecare conflict şi orice problemă legată de demoni care trebuie îndepărtată. Alţii ignoră complet domeniul luptei spirituale şi odată cu aceasta şi faptul că Biblia ne învaţă că lupta noastră se dă cu puteri spirituale.

Ce reprezintă creşterea spirituală?

Orice persoană greşeşte, oricui i se poate întâmpla să jignească pe altcineva şi chiar să păcătuiască împotriva alcuiva în mod accidental. Cum ar trebui să răspundem atunci când apar astfel de situaţii? Conform Bibliei, ni se cere să iertăm. Efeseni 4:32 declară: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. În mod asemănător, Coloseni 3:13 spune: “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă are unul pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul.

Cum aş putea să îi iert pe cei care păcătuiesc împotriva mea?

Orice persoană greşeşte, oricui i se poate întâmpla să jignească pe altcineva şi chiar să păcătuiască împotriva alcuiva în mod accidental. Cum ar trebui să răspundem atunci când apar astfel de situaţii? Conform Bibliei, ni se cere să iertăm. Efeseni 4:32 declară: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. În mod asemănător, Coloseni 3:13 spune: “Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă are unul pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul.

Ce spune Biblia despre postul creştin?

Scriptura nu porunceşte creştinilor să postească. Postul nu este ceva ce Dumnezeu cere sau porunceşte creştinilor. În acelaşi timp, Biblia prezintă postul ca fiind ceva bun, de folos şi de dorit. Cartea Faptelor Apostolilor prezintă pe credincioşi postind înainte de a lua decizii importante (Faptele Apostolilor 13:4; 14:23). Postul şi rugăciunea sunt adesea legate (Luca 2:37; 5:33). Foarte adesea, în practicarea postului se pune accentul pe lipsa mâncării. Cu toate acestea, scopul postului ar trebui să fie ca să ne îndepărtăm privirea de la lucrurile lumeşti şi dimpotrivă să ne-o îndreptăm către Dumnezeu.

Cum aş putea să prezint Evanghelia prietenilor mei şi membrilor familiei mele fără să risc ca ei să se simtă ofensaţi sau ca să îi îndepărtez de mine?

Fiecare creştin are fie un membru al familiei, fie un prieten, un coleg de muncă sau o cunoştinţă care nu este creştin. Mărturisirea Evangheliei altor persoane este întotdeauna un lucru dificil. Şi devine şi mai dificil atunci când în aceasta este implicată o persoană care ne este apropiată. Biblia ne arată că unele persoane se vor simţi ofensate când li se va prezenta Evanghelia (Luca 12:51-53). Şi aceasta cu atât mai des cu cât persoana ne este mai apropiată. Cu toate acestea, ne este poruncit să mărturisim Evanghelia – nu există nici un fel de scuze pentru a nu împlini această poruncă (Matei 28:19-20; Faptele Apostolilor 1:8; 1 Petru 3:15).

Ce spune Biblia despre zeciuială?

Zeciuiala este un subiect despre care mulţi creştini se frământă. În multe biserici, subiectul zeciuielii este supra-accentuat. În acelaşi timp, mulţi creştini refuză să se supună îndemnurilor Bibliei în ceea ce priveşte darurile aduse Domnului. Zeciuiala / darurile trebuie să fie aduse ca o bucurie, ca o binecuvântare. Din nefericire, acestea sunt cazuri destul de rar întâlnite în bisericile zilelor noastre.

Cum pot să înving păcatul în viaţa mea de creştin?

Biblia spune că avem la dispoziţie următoarele resurse pentru a birui asupra păcatului:

(1) Duhul Sfânt – Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă (Biserica Sa) pentru a victorioşi în viaţa creştină. În Galateni 5:16-25, Dumnezeu arată prin contrast care sunt faptele firii pământeşti şi care sunt roadele Duhului. În acel pasaj, ni se cere să trăim prin Duhul Sfânt. "Toţi credincioşii au Duhul Sfânt, însă acest pasaj ne spune că avem nevoie să trăim prin Duhul Sfânt, supunându-ne controlului Lui. Aceasta înseamnă să alegem să răspundem îndemnurilor Duhului Sfânt în împrejurările vieţii şi nu să le urmăm pe cele ale firii pământeşti.

Diferenţa pe care Duhul Sfânt o poate face în viaţa credinciosului este demonstrata în viaţa lui Petru, care înainte de a fi umplut cu Duhul Sfânt s-a dezis de Iisus de trei ori, apoi a spus că Îl va urma pe Hristos până la moarte. După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, el a vorbit deschis şi cu putere evreilor despre Mântuitorul în ziua Cincizecimii.

O persoana trăieşte prin Duhul Sfânt în măsura în care nu pune oprelişti sau nu se împotriveşte îndemnurilor Duhului Sfânt ("stingând Duhul" după cum se spune în 1 Tesaloniceni 5:19) ci dimpotrivă caută să fie umplut de Duhul Sfânt (Efeseni 5:18-21). Cum poate fi cineva umplut de Duhul Sfânt? În primul rând, acest lucru este supus alegerii lui Dumnezeu la fel cum s-a întâmplat în Vechiul Testament. El a ales anumite persoane şi evenimente specifice în Vechiul Testament pentru a umple acele persoane alese de El pentru a realiza anumite lucrări ale Sale (Geneza 41:38; Exod 31:3; etc.). Cred că Efeseni 5:18-21 şi Coloseni 3:16 oferă dovezi în plus că Dumnezeu alege să îi umple cu Duh Sfânt pe aceia care se umplu ei înşişi de Cuvântul lui Dumnezeu, după cum este arătat prin aceea că rezultatul umplerii este similar în ambele texte menţionate. Astfel, ajungem la următoarea resursă.

(2) Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia - 2 Timotei 3:16-17 spune că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a fi echipaţi pentru orice faptă bună. El ne învaţă cum să trăim şi în ce să credem, ne descoperă când alegem căi greşite, ne ajută să revenim pe calea corectă, şi să rămânem pe ea. După cum se spune în Evrei 4:12, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere şi în măsură să pătrundă în inimile noastre în chiar rădăcina problemelor pe care, omeneşte vorbind, nu am putea să le depăşim. Psalmistul ne vorbeşte despre puterea care schimbă vieţi a Bibliei în Psalmul 119:9,11,105 precum şi în alte versete. Lui Iosua i s-a spus că aspectul cheie în învingerea inamicilor săi (o analogie la lupta noastră spirituală) era să nu uite de puterea acestei resurse ci să mediteze la ea în fiecare zi şi noapte astfel încât să ajungă să Îi fie supus. Şi el a procedat astfel, chiar şi atunci când ceea ce i-a poruncit Dumnezeu nu avea sens din punct de vedere militar, astfel că aceasta a fost cheia victoriei sale în lupta pentru Ţara Promisă.

Această resursă este una pe care obişnuim să o tratăm fără a-i acorda însemnătatea cuvenită. O slujim simbolic prin a lua Bibliile cu noi la serviciile Bisericii sau prin citirea unui devoţional zilnic sau a unui capitol pe zi, însă eşuăm în a învăţa versete din ea, în a medita asupra mesajului ei, în a căuta să o aplicăm în vieţile noastre, în a mărturisi păcatele pe care ni le descoperă, în a Îl lăuda pe Dumnezeu pentru darurile pe care ni le arată că le avem de la El. Adesea suntem leneşi sau chiar plictisiţi când vine timpul să studiem Biblia. Fie ne alimentăm doar cu cât credem că este necesar ca să supravieţuim spiritual până la a primi învăţătura din Cuvânt când mergem la Biserică (însă niciodată primind suficient pentru a fi creştini sănătoşi, roditori), fie vrem să ne hrănim adesea însă niciodată nu medităm suficient de mult pentru a primi hrana spirituală din ea.

Dacă nu ţi-ai făcut încă un obicei din a studia Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi şi într-o manieră sănătoasă, inclusiv prin memorarea acelor pasaje cu care Duhul Sfânt îţi sensibilizează sufletul, este important să începi să îţi formezi acest obicei. Îţi sugerez de asemenea să începi un jurnal (chiar şi pe computer, dacă îl foloseşti mai repede decât să scrii) folosind un caiet. Fă-ţi un obicei din a nu încheia studierea Cuvântului până nu ţi-ai notat ceva specific. Eu scriu adesea rugăciunile mele către Dumnezeu prin care Îi cer să mă schimbe în domeniile vieţii mele despre care chiar El îmi vorbeşte prin Cuvântul Sau. Biblia este “instrumentul” pe care Duhul Sfânt îl utilizează în vieţile noastre şi ale celorlalţi (Efeseni 6:17), şi o parte esenţială a armurii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte pentru a ne servi în luptele noastre spirituale (Efeseni 6:12-18)!

(3) Rugăciunea – Aceasta este o altă resursă esenţială pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru lupta noastră cu păcatele. Ca şi celelalte, aceasta este o resursă pe care creştinii adesea o ignoră şi o folosesc foarte rar. Aem întâlniri de rugăciune, timp de rugăciune etc., însă nu folosim rugăciunea în felul în care Biserica primară ne-a oferit exemple pentru aceasta (Faptele Apostolilor 3:1; 4:31; 6:4;13:1-3, etc.). Apostolul Pavel arată în mod repetat cum să ne rugăm pentru cei cărora le mărturisim sau le slujim. Dacă nu utilizăm această resursă care ne este la îndemână, atunci facem lucrurile prin propriile noastre puteri. Dumnezeu a făcut promisiuni minunate în ceea ce priveşte răspunsul la rugăciuni (Matei 7:7-11; Luca 18:1-8; Ioan 6:23-27; 1 Ioan 5:14-15 etc.). În acest fel, apostolul Pavel include rugăciunea în scrierile sale despre cum să ne pregătim şi să ducem bătăliile spirituale (Efeseni 6:18)!

Cât de importantă este rugăciunea? Dacă te întorci la Petru, vei vedea cuvintele pe care I le-a adresat Hristos in Grădina Ghetsimani înainte de lepădarea lui Petru. Acolo, pe când Iisus se ruga, Petru dormea. Iisus l-a trezit şi i-a spus: "Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă" (Matei 26:41). Tu, ca şi Petru, vrei ceea ce este corect, însă nu cauţi tăria de a face aceasta. Avem nevoie să urmăm avertizarea lui Dumnezeu de a căuta, de a bate şi a cere întotdeauna ... iar El ne va dărui puterea de care avem nevoie (Matei 7:7f.). Însă noi trebuie să trecem dincolo de simple vorbe în această privinţă.

Nu vreau să spun că rugăciunea este magică. Nu este. Dumnezeu este minunat. Rugăciunea este o recunoaştere a limitărilor noastre proprii şi a puterii fără limite a lui Dumnezeu şi o întoarcere către El pentru a cere tăria şi puterea de a face ceea ce EL doreşte (şi nu ceea ce NOI vrem să facem) (1 Ioan 5:14-15).

(4) Biserica – Această ultimă resursă este la fel una pe care noi tindem să o ignorăm. Când Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi, El le-a spus să meargă doi câte doi (Matei 10:1). Atunci când citim despre călătoriile misionare în Faptele Apostolilor, vedem că niciodată nu au mers câte unul, ci in grupuri de câte cel puţin două persoane. Iisus a spus că acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Lui, acolo El este în mijlocul lor (Matei 18:20). El ne porunceşte să nu abandonăm niciodată strângerea împreună aşa cum era obiceiul unora ci să folosim acest timp pentru încurajare reciprocă în dragoste şi fapte bune (Evrei 10:24-25). El ne spune de asemenea să ne mărturisim unii altora greşelile (Iacov 5:16). În Vechiul Testament plin de înţelepciune, ni se spune că fierul ascute un alt fier, şi tot aşa relaţiile dintre oameni trebuie să se dezvolte armonios în reciprocitate (Proverbe 27:17) "Funia împletită în trei nu se rupe uşor", spună în alt pasaj. Tăria stă în numărul celor care se aliază (Eclesiastul 4:11-12).

Unele dintre persoanele pe care le cunosc şi-au găsit fraţi şi surori în Hristos cu care comunică reciproc şi cu care se întâlnesc pentru a mărturisi reciproc despre felul cum îşi trăiesc viaţa de credinţă, dacă au avut probleme etc. şi se angajează să se roage reciproc şi să se sprijine în aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile şi relaţiile lor cu ceilalţi, etc.

Uneori schimbările vin repede. Alteori, in anumite domenii, ele vin mai greu. Însă Dumnezeu ne-a promis că pe măsură ce folosim resursele Sale, El va schimba vieţile noastre. Perseverează dar în a recunoaşte că El este credincios promisiunilor pe care le face!



Sursa: www.gotquestions.org

Cum pot sã cunosc care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?

 Există două modalităţi de a cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru o situaţie anume: (1) Să fii sigur că ceea ce ceri sau vrei să faci nu este ceva ce Biblia interzice. (2) Să fii sigur că ceea ce ceri sau vrei să faci Îl va glorifica pe Dumnezeu şi te va ajuta să creşti spiritual. Dacă aceste două condiţii sunt asigurate dar Dumnezeu încă nu îţi dăruieşte ceea ce ceri – atunci este posibil ca să nu fie voia lui Dumnezeu ca tu să primeşti ceea ce ai cerut. Sau poate că doar trebuie să aştepţi ceva mai mult pentru asta. Cunoaşterea voii lui Dumnezeu este uneori dificilă. Oamenii vor de obicei ca Dumnezeu să le spună ce să facă – unde să lucreze, unde să locuiască, cu cine să se căsătorească etc. Romani 12:2 ne spune: "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită."

Dumnezeu le dă rar oamenilor informaţii de acest fel, directe şi specifice. Dumnezeu ne permite să facem alegeri în privinţa acelor lucruri. Singura decizie pe care Dumnezeu vrea ca noi să nu o luăm este aceea de a păcătui sau de a ne împotrivi voii sale. Dumnezeu vrea ca noi să luam decizii care să fie în acord cu voia Sa. Aşadar, cum ştii care este voia lui Dumnezeu pentru tine? Dacă îţi trăieşti viaţa aproape de Dumnezeu şi îţi doreşti cu adevărat voia Lui în viaţa ta – Dumnezeu va pune dorinţele Sale în inima ta. Cheia este a dori voia lui Dumnezeu, nu voia ta. “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4). Dacă Biblia nu interzice dorinţele tale şi tu poţi avea beneficii spirituale de pe urma lor – atunci Biblia îţi dă "permisiunea" să iei decizii în a-ţi urma inima.



Sursa: www.gotquestions.org

Trebuie creştinii să se supună legii Vechiului Testament?

Cheia pentru înţelegerea acestei chestiuni stă în cunoaşterea faptului că legea Vechiului Testament a fost dată poporului Israel, nu creştinilor. Anumite legi erau date pentru a-i determina pe israeliţi să ştie cum să I se supună şi cum să fie plăcuţi lui Dumnezeu (de exemplu Cele Zece Porunci), altele pentru a le arăta cum să se închine lui Dumnezeu (sistemul de sacrificii şi jertfe), altele doar pentru a-i diferenţia pe evrei de celelalte popoare (poruncile cu privire la mâncare şi îmbrăcăminte). Nici una din legile Vechiului Testament nu se aplică în cazul nostru astăzi. Când Iisus a murit pe cruce, El a pus capăt legii Vechiului Testament (Romani 10:4; Galateni 3:23-25; Efeseni 2:15).

În locul legii Vechiului Testament, noi suntem acum sub autoritatea legii lui Hristos (Galateni 6:2) care înseamnă: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22:37-40). Dacă noi facem aceste două lucruri, vom împlini tot ceea ce Hristos vrea să facem: “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3). Practic, nici chiar Cele Zece Porunci nu sunt aplicabile creştinilor. Cu toate acestea, 9 din Cele Zece Porunci se repetă în Noul Testament (cu excepţia poruncii de a ţine ziua Sabatului). În mod evident, dacă Îl iubim pe Dumnezeu nu ne vom închina altor dumnezei sau idolilor. Dacă ne iubim vecinii, nu îi vom ucide, nu îi vom minţi, nu vom comite adulter împotriva lor şi nici nu vom râvni la ceea ce le aparţine. Aşadar, noi nu mai suntem sub autoritatea nici unei cerinţe a legii Vechiului Testament. Nouă ni se cere să Îl iubim pe Dumnezeu şi să îl iubim pe aproapele nostru. Dacă facem aceste două lucruri cu credincioşie, toate celelalte cerinţe se pot considera împlinite.



Sursa: www.gotquestions.org

Care este rostul vietii?

Care este rostul vieţii? Cum pot să am o viaţă cu scop, împlinită şi cu satisfacţii? Voi avea vreodată posibilitatea să realizez ceva care să aibă semnificaţie în viaţa mea? Există atât de mulţi oameni care nu au încetat să se gândească la rostul vieţii lor. Ei se uită înapoi în timp şi se miră de ce relaţiile lor cu alte persoane au fost rupte sau de ce se simt atât de goi chiar şi după ce au obţinut tot ceea ce şi-au propus. Un jucător foarte celebru de baseball a fost întrebat ce şi-ar fi dorit să îi spună ceilalţi atunci când a început să joace baseball. Acesta a răspuns: "Îmi doresc ca să fi existat cineva atunci care să îmi fi spus că nu voi găsi nimic în momentul când voi ajunge în top." Multe ţeluri îşi descoperă goliciunea numai după ce au fost irosiţi ani de zile pentru a fi îndeplinite.

În societatea umanistă de astăzi, oamenii urmăresc multe scopuri, gândindu-se că în ele îşi vor găsi împlinirea. Unele dintre aceste scopuri includ: succesul în afaceri, sănătatea, relaţiile bune, sexul, distracţia, filantropia etc. După ce şi-au văzut împlinite aceste scopuri cu privire la sănătate, relaţii sau plăceri, mulţi oameni au mărturisit că golul adânc din interiorul lor s-a păstrat, având un sentiment de goliciune pe care nimic nu pare să îl poată umple.

Autorul cărţii biblice Eclesiastul a descris acest sentiment atunci când a spus: "Deşertăciune! Deşertăciune!...Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune." Acest autor a avut bogăţii peste măsură, înţelepciune peste cea a oamenilor din timpul său din zilele noastre, palate şi grădini de invidiat pentru orice regi, cele mai bune bucate şi cel mai bun vin, şi s-a bucurat de orice formă de distracţie existentă. La un moment dat, el a spus că orice şi-a dorit a avut. Şi iată-l trăgând linia după “viaţa sub soare" (o viaţă trăită pe pământ înseamnă o viaţă aşa cum o putem vedea cu ochii şi cum o putem percepe utilizând simţurile noastre) ca ajunge la concluzia că totul este deşertăciune! De ce o astfel de goliciune? Întrucât Dumnezeu ne-a creat pentru ceva dincolo de ce putem noi experimenta în sensul de aici-şi-acum. Solomon a spus despre Dumnezeu astfel: "El a pus de asemenea gândul veşniciei în inimile oamenilor..." În inimile noastre, noi suntem conştienţi că acest “aici-şi-acum” nu înseamnă totul.

În Geneza, prima carte a Bibliei, descoperim că Dumnezeu i-a creat pe oameni după asemănarea Sa (Geneza 1:26). Aceasta înseamnă că noi suntem mai aproape în asemănare de Dumnezeu decât de orice altceva (orice altă formă de viaţă). De asemenea, descoperim că înainte ca oamenii să cadă în păcat şi că blestemul să vina pe pământ, următoarele lucruri erau adevărate: (1) Dumnezeu a făcut omul o fiinţă socială (Geneza 2:18-25); (2) Dumnezeu i-a dat omului o ocupaţie (Geneza 2:15); (3) Dumnezeu a avut comuniune cu omul (Geneza 3:8); şi (4) Dumnezeu i-a dat omului stăpânirea asupra pământului (Geneza 1:26). Ce semnificaţie au toate aceste lucruri? Eu cred că Dumnezeu a intenţionat ca fiecare dintre aceste lucruri să împlinească reuşita în viaţa noastră, însă toate acestea (şi în mod special comuniunea omului cu Dumnezeu) au fost afectate de căderea omului în păcat şi de blestemul care astfel a căzut asupra pământului (Geneza 3).

În Apocalipsa, ultima dintre cărţile Bibliei, la finele mai multor evenimente care marchează sfârşitul lumii, Dumnezeu arată că El va distruge pământul şi cerul actual aşa cum le cunoaştem noi şi va aduce starea veşnică prin crearea unui nou cer şi a unui nou pământ. În acel moment, El va reface comuniunea deplină cu omenirea răscumpărată. Însă unii dintre oameni vor trebui să fie judecaţi şi declaraţi nedrepţi şi astfel să fie aruncaţi în Lacul de Foc (Apocalipsa 20:11-15). Şi astfel blestemul păcatului va fi îndepărtat; nu va mai exista păcat, suferinţă, boală, moarte, durere etc. (Apocalipsa 21:4). Iar cei credincioşi vor moşteni toate binefacerile lipsei acestora; Dumnezeu va locui împreună cu ei, iar ei vor fi copiii Lui (Apocalipsa 21:7). Iată, am ajuns să închidem cercul: Dumnezeu ne-a creat să avem comuniune cu El; oamenii au păcătuit, întrerupând această comuniune; Dumnezeu reface în totalitate comuniunea într-o stare veşnică pentru aceea pe care El îi consideră vrednici de aceasta. Acum, a merge prin viaţă obţinând orice şi oricum numai pentru a muri despărţit de Dumnezeu pentru eternitate ar fi mai mult decât inutil pentru oricine! Însă Dumnezeu a creat o cale nu numai pentru a face posibilă obţinerea fericirii veşnice (Luca 23:43), ci şi pentru a face şi viaţa aceasta plină de satisfacţie şi sens. Cum se poate obţine deci fericirea veşnică şi acest “rai pe pământ”?

ROSTUL VIEŢII RESTAURAT PRIN IISUS HRISTOS

După cum am punctat mai sus, scopul adevărat atât acum cât şi în veşnicie se găseşte în restaurarea relaţiei cu Dumnezeu care a fost pierdută din momentul în care Adam şi Eva au căzut în păcat. Astăzi, această relaţie cu Dumnezeu este posibilă numai prin Fiul Său, Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 14:6; Ioan 1:12). Viaţa veşnică este obţinută când cineva se pocăieşte de păcatele sale (şi nu mai doreşte să continue viaţa astfel, ci doreşte ca Hristos să îl schimbe, făcându-l o nouă persoană) şi apoi se încrede în Iisus Hristos ca Mântuitor personal (vezi de asemenea întrebarea “Ce este planul de mântuire?” pentru mai multe informaţii legate de această întrebare foarte importantă).

Astfel, scopul adevărat în viaţa unei persoane se găseşte în a-L avea pe Iisus ca Mântuitor. Apoi, scopul adevărat în viaţă este descoperit atunci când o persoană începe să Îl urmeze pe Hristos ca ucenic al Său, învăţând despre El, petrecând timp cu El în Cuvântul Său, Biblia, comunicând cu El în rugăciune, şi păşind cu El în ascultare de poruncile Lui. Dacă eşti un necredincios (sau poate credincios de curând) poate că îţi vei spune: "Asta nu sună foarte interesant ori satisfăcător pentru mine!" Însă aş vrea să te rog să citeşti numai câteva paragrafe in plus. Iisus a spus următoarele lucruri:

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10b). “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25). “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).

Ceea ce vor să spună aceste versete este că trebuie să facem o alegere. Putem continua să ne ghidăm în viaţă după propriile noastre idei (cu rezultatul trăirii unei vieţi lipsite de sens) sau putem să alegem să Îl urmăm pe Dumnezeu şi voia Sa în vieţile noastre din toată inima (ceea ce va conduce la o viaţă trăita din plin, la dorinţe ale inimii împlinite, şi la a găsi mulţumire şi satisfacţie în viaţă). Acestea sunt posibile pentru că El, Creatorul nostru, ne iubeşte şi doreşte tot ce este mai bun pentru noi (nu în mod necesar cea mai uşoară viaţă, însă cea mai împlinită).

În încheiere, aş dori să împărtăşesc o analogie făcută de un păstor. Dacă eşti un suporter al unui sport anume şi decizi să te duci la un meci profesionist, poţi cheltui câţiva bănuţi pentru care primeşti un loc pe ultimul rând al stadionului sau poţi să cheltui ceva mai mulţi, dar să beneficiezi de un loc în faţă, cât mai aproape de câmpul de joc. Tot astfel este în viaţa creştină. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND nu este pentru creştinii de Duminică. Ei nu au plătit un astfel de preţ. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND este pentru ucenicii adevăraţi, dedicaţi din toată inima lui Hristos, care au renunţat în a-şi urma propriile dorinţe în viaţă astfel încât să poată să urmeze scopurile lui Dumnezeu în vieţile lor. ACEŞTIA au plătit preţul pentru a sta în faţă (supunerea completă către Hristos şi către voia Sa); aceştia sunt cei care experimentează viaţa din plin; aceştia sunt cei care se pot privi în ochi pe ei înşişi, îi pot privi în ochi pe ceilalţi şi pe Creatorul lor fără regrete! Ai plătit şi tu acest preţ? Doreşti să îl plăteşti? Dacă da, atunci te asigur că nu vei mai tânji din nou după rost sau scop în viaţa ta.



Sursa: www.gotquestions.org

Ce este un crestin?

 Dicţionarul Webster’s defineşte un creştin ca “o persoană care crede în Iisus ca Hristos, sau în religia bazată pe învăţătura lui Iisus.” Deşi este un punct bun de plecare în a înţelege ce este un creştin, ca multe definiţii seculare, şi aceasta dă greş într-o oarecare măsură în a comunica adevărul biblic cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat să fii un creştin.

Cuvântul “creştin” este utilizat de 3 ori în Noul Testament (Faptele Apostolilor 11:26; 26:28; 1 Petru 4:16). Cei care L-au urmat pe Iisus Hristos au fost numiţi pentru prima dată “creştini” în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26) şi asta datorită credinţei, faptelor şi a modului lor de a vorbi, asemănătoare lui Hristos. Cuvântul a fost iniţial utilizat de către cei nemântuiţi din Antiohia ca o poreclă pentru a glumi pe seama creştinilor. Literal, cuvântul are sensul de “membru în grupul/partida lui Hristos” sau de “aderent sau urmaş al lui Hristos”, ceea ce este foarte similar cu definiţia dată în Dicţionarul Webster’s.

Din păcate, cuvântul "creştin" a pierdut de-a lungul timpului o bună parte din semnificaţia sa iniţială şi este adesea utilizat pentru a descrie o persoană religioasă sau care are valori morale înalte în loc să descrie o persoană cu adevărat născută din nou care Îl urmează pe Iisus Hristos. Multe persoane care nu cred şi nu se încred în Iisus Hristos se consideră creştini pentru simplul fapt că merg la biserică sau pentru că trăiesc într-o “ţară creştină". Însă faptul că mergi la o biserică, sau că îi ajuţi pe cei mai în nevoi decât tine sau chiar faptul că eşti o persoană bună nu te face un creştin. După cum spunea un evanghelist, “A intra într-o biserică nu te face un creştin tot astfel cum a intra într-un garaj nu te face să fii un automobil”. Calitatea de membru al unei biserici, frecventarea serviciilor acesteia în mod regulat sau contribuirea cu daruri la lucrarea bisericii nu te transformă într-un creştin.

Biblia ne învaţă că faptele noastre bune nu ne fac mai de acceptat înaintea lui Dumnezeu. Tit 3:5 ne spune că “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Aşadar, un creştin este o persoană care a fost născută din nou de către Dumnezeu (Ioan 3:3; Ioan 3:7; 1 Petru 1:23) şi care a crezut în Iisus Hristos. Efeseni 2:8 reiterează această afirmaţie: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Un creştin adevărat este o persoană care s-a pocăit de păcatele lui/ei şi şi-a pus credinţa numai în Iisus Hristos. Credinţa acesta nu constă într-o religie sau set de reguli morale, ori într-o listă conţinând lucruri interzise şi lucruri obligatorii.

Un creştin adevărat este o persoană care şi-a pus întreaga credinţă în persoana lui Iisus Hristos şi în faptul că El a murit pe cruce pentru a plăti în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre, dar şi că a înviat după 3 zile pentru a demonstra victoria Sa asupra morţii şi pentru a dărui astfel viaţa veşnică tuturor celor care cred în El. Ioan 1:12 spune: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Un adevărat creştin este cu siguranţă un copil al lui Dumnezeu, parte a familiei lui Dumnezeu, şi o persoană căreia i-a fost dată o nouă viaţă în Hristos. Ceea ce face diferenţa într-un creştin adevărat este dragostea manifestată pentru semenii lui şi supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:4; 1 Ioan 2:10).



Sursa: www.gotquestions.org